Privind istoria, probabil reflexul celor mai mulți oameni ar fi să se gândească la acea poveste lungă despre evoluția umanității, a cărei tendință este de a se concentra pe mari bărbați care au purtat mari bătălii, au construit obiecte sau structuri grandioase, bărbați care, prin sabie sau comerț, au devenit bogați și celebri, bărbați care și-au legat numele de această poveste pe care o folosim pentru a ne imagina propriul trecut. Puțini oameni s-ar gândi la cărțile de istorie care încearcă să investigheze tradiții și obiceiuri, care se preocupă de hainele purtate de-a lungul generațiilor, care clasifică obiecte pe care oamenii le-au folosit pentru coaserea acestor haine, pentru cultivarea hranei, pentru a popula atât mediul lor înconjurător, cât și pentru a servi ca însoțitori neînsuflețiți ai tradițiilor și ritualurilor lor. Mai mult decât atât, poate chiar și mai puțini oameni s-ar gândi la istorii ale identității și alterității, la povestirile populațiilor și indivizilor care, la un moment dat, au împărțit același pământ, au lucrat acel pământ, și-au cultivat hrana pe acel pământ și și-au sărbătorit tradițiile pe acel pământ.
"Acest plai", cu lucrări de artă realizate de Gabriela Leu, Raluca Pavelescu și Adrian Buda, spune povestea unei astfel de bucăți de pământ. De-a lungul timpului, acest hotar a purtat multe nume, fie asumate, fie impuse, fiind azi cunoscută în mare ca România. Priviți separat, artiștii dezvăluie povești prin care își discută trecutul personal, povești despre tradiții și lupte care se leagă pentru a construi o identitate distinctă. Văzute împreună, aceste lucrări formează o altă narațiune, una care explorează teme legate de alteritate și coabitare. Ele contestă mitul omogenității naționale și cercetează complexitățile relaționare care s-au format între țărani, iobagi și sclavi, precum și modul în care viețile urmașilor lor sunt încă modelate de aceste relații.
Unele aspecte ale acestei povești pot fi dure și rușinoase, atingând istoria sclaviei populației rome și modul în care diverse alterități au interacționat și s-au privit reciproc de-a lungul timpului. Alte aspecte privesc tradiția atât ca un dispozitiv de conservare a identității, cât și ca mecanism în care diverse identități individuale interacționează și se influențează reciproc."Acest plai" este o explorare a modului în care poveștile, adesea ignorate, ale clasei de jos și ale oprimaților, poveștile despre conviețuirea lor peste secole, împreună atât în muncă, cât și în petrecere, în trudă și sărbătoare, conturează o imagine mai clară asupra punctului din care pornim pentru a ajunge unde suntem astăzi. "Acest plai" pune întrebări despre cum au evoluat cântecele noastre de sărbătoare, despre cum ni s-au format prejudecățile, despre cum oamenii pot fi uniți sau dezbinați, despre cum tradițiile, aflate în continuă evoluție, modelează viziuni asupra lumii care încolțesc în aceeași bucată de pământ.