Guvernul Ungariei a decretat un an comemorativ în onoarea a 200 de ani de la nașterea poetului Sándor Petőfi, iar Institutul Național de Cercetare Strategică a organizat, în acest scop, expoziția itinerantă ”Sunt maghiar – Petőfi 200”. La solicitarea institutului, 70 de artiști plastici maghiari contemporani au formulat și și-au pus gândurile în formă vizuală. ”Lucrările lor oferă o imagine cuprinzătoare a poetului, revoluționarului, eroului național și a epocii sale, respectiv a relației artiștilor cu naționalitatea lor prin spectrul sentimentelor și gândurilor”, arată curatorii.
Printre artiștii expozanți – se pune accent pe artiștii comunității din diasporă – se numără mulți artiști consacrați, artiști contemporani de renume, dar și tinere talente. ”Poate cele mai inedite lucrări ale expoziției sunt cele trei lucrări ale lui Marcell Jankovics, desenul animat János Vitéz, precum și schițele originale ale figurilor animate. Dintre artiști, îl regăsim și pe Kolozsi Tibor, sculptor clujean, laureat al premiului Munkácsy și președinte al Breslei Miklós Barabás”, adaugă aceștia.
„Pe vremea când s-a născut Petőfi, Regatul Ungariei făcea parte, cu independența națională lezată, din Imperiul Habsburgic, puterea determinantă a Europei Centrale. Dar tocmai atunci, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, datorită ideilor iluministe și ale revoluției franceze, în întreaga Europă s-a înfiripat o nouă spiritualitate. Au început reforme economice și sociale: a fost era transformărilor burgheze și a trezirii naționale, ale căror aspirații au fost sintetizate de contemporani în motoul patrie și progres .
În acest mediu a apărut în Ungaria tânărul poet rebel care cu vocea sa, cu noile sale tematici, cu puterea sa de a crea atmosferă a subminat convențiile, mediocritatea și lira de salon. În cei 26 de ani de viață a scris aproape 1000 de poezii. Ca poet de limbă și identitate maghiară, are și astăzi efect fără precedent asupra literaturii universale: a fost tradus în limbile de mică și de mare circulație din Europa; numeroși traducători ai săi au învățat limba maghiară de dragul poeziilor lui. Creația sa a contribuit la trezirea conștiinței naționale a unor popoare europene mai mici, care au luptat pentru libertatea lor.
Victor Hugo a făcut referiri la el, mai târziu Nietzsche a compus muzică pe poeziile sale. A avut un rol important în crearea unei imagini a maghiarimii care persistă și astăzi. A devenit figură centrală a evenimentelor din Ungaria care fac parte din valul revoluționar european: și-a servit patria ca poet în revoluția din 1848 care a avut pe stindardul său motoul drepturilor privind libertățile civile și autodispunerii naționale, dar și ca ofițer honved în lupta de eliberare purtată pentru apărarea ideilor revoluției.
Revoluționar, erou național, mit: prin poezia sa, prin dinamismul său și prin moartea eroică Petőfi Sándor a devenit întruchiparea autentică a romantismului.”