43
Layer Artist-Run Space
Calea Griviței 101

Layer este un artist-run space inaugurat recent în incinta localului Cool Cat, un loc deja cunoscut pentru deschiderea către cultura urbană, dialog artistic și experiment. Spațiul a fost gândit ca o platformă pentru artiștii contemporani, artiști emergenți și practici independente, cu accent pe proiecte de actualitate. Layer nu propune doar o vitrină de expunere, ci mai ales un spațiu de întâlnire și confruntare a ideilor, unde publicul și artiștii sunt invitați să își asume poziții și să participe la dialog. Situat într-un loc emblematic al orașului și accesibil, Layer funcționează ca un punct de întâlnire între arta vizuală, comunitate și cotidian, încurajând formatele flexibile – expoziții, instalații, performance-uri, discuții – și mizând pe autenticitate și energie colectivă.

Pe margine

INSTALATIE


Tip eveniment
DESCHIS si la NAG
Perioada Expozitie
02.10.2025 - 16.10.2025
Expoziția reunește două voci distincte dar complementare. Ana Șpeu explorează poveștile copiilor adesea reduse la tăcere. În lucrările ei, culorile vii și saturate înveșmântează realități ascunse: sărăcia, trauma și abandonul care devin norme. Contrastele cromatice produc tensiunea dintre aparență și adevăr. Radu Burduj (Cool Cat) renunță de această dată la paleta sa colorată, alegând pictura monocromă, în tehnica grisaille, pentru a construi un univers oniric. Prin satiră și umor vizual dezvăluie absurditățile unei societăți care minimizează durerea copiilor. Amândoi împărtășesc pasiunea pentru portret, privit ca vehicul al identității și al fragilității umane. Expoziția funcționează ca un mic manifest artistic, punând în discuție tăcerile forțate și invitând publicul la reflecție critică. Proiectul oferă un dialog intens între culoare și monocrom, vulnerabilitate și ironie, confesiune și satiră. Angajamentul social și estetica manifestă susțin spiritul Nopții Albe a Galeriilor, care își propune să facă vizibile realități ignorate.