Expoziția, gândită ca un eveniment care va prezenta o parte din extraordinarul patrimoniu artistic pe care muzeul îl deține, prezintă diversele aspecte şi semnificații pe care le primește ruina în vizualul european în decursul secolelor al XVI-lea - al XIX-lea, cele 140 de lucrări expuse, din patrimoniul Muzeului Național de Artă al României, articulându-se într-un discurs tematic construit progresiv în scopul de a ilustra, pe parcursul celor șase secțiuni ale expoziției, transformarea ruinei dintr-un simbol indicial al culturii antice în epoca Renașterii într-o stare de spirit, o trăire aparte, vecină cu sentimentul de ruinare a sufletului, în contextul interesului pentru sublim al romantismului. Peste acest parcurs istoric se suprapune un discurs psihologic menit a evidenția relevanța ruinei ca simbol al relației noastre cu trecutul și a peisajului ca emblemă a evadării spre o lume ideală. Cu o scenografie spectaculoasă, similară celor din marile muzee ale lumii, expoziția etalează lucrări ale unor nume importante din arta europeană a secolelor XVI-XIX, dintre care amintim: Jan Sanders Van Hemessen (cca. 1500 – 1556), Gaspard Dughet (1615 - 1675), Giovanni Paolo Pannini (1691-1765), Giovanni, Battista Piranesi (1720-1778), August Becker (1821/1822 - 1887), Ivan Aivazovski (1817-1900).