Despre proiect

Italo Calvino, în Orașele invizibile, vedea în filigran orășele și orașe din Orient, reale, inventate sau dispărute, desenate cu tâlc, în propria sa imaginație, de către Marco Polo și Kubilai Han. În contrapondere, Bucureștiul, marele furnicar aflat între Orient și Occident, ne vede pe noi înșine în filigran, în cele mai mici amănunte, în care fiecare locuință de cca. 40 metri pătrați conservă vieți așezate paralel, perpendicular sau suprapuse unele peste altele în clădirile încărcate de istorii vechi și noi, dărâmate și reconstruite de două războaie, trei cutremure și multe minți ucigașe de tirani și arhitecți, și asta doar în ultima sută de ani. Bucureștiul, astăzi, este un oraș multicultural, în care trăiesc, alături de cei stabiliți de generații în acest loc, oameni veniți din toate zonele României, pentru studii sau pentru muncă, precum și comunități închegate de străini. Aerul său de veșnic șantier, cu străzi întortocheate și clădiri amestecate, în centru, este împrejmuit de fostele cartiere muncitorești cu blocuri-turn, pigmentate din loc în loc cu zone amenajate de blocuri rezidențiale, noi, la fel de înalte ca cele comuniste. Diversitatea, aglomerația și tumultul cotidian sunt trei dintre cele mai pregnante trăsături ale acestui oraș, în care ai senzația că mereu se întâmplă ceva în proximitate – s-a mai deschis un mall, s-a mai dărâmat o clădire, lumea aleargă către un loc anume cu mașina, autobuzul, tramvaiul, metroul sau pe jos, mereu în grabă, cu figuri obosite și multe reproșuri de adus prezentului și viitorului, mai ales în cazul celor vârstnici. Orașul are o viață a lui, în care zilele obișnuite, sărbătorile sau evenimentele de masă (începerea școlii, terminarea școlii, vacanțele, admiterea la licee și facultăți, mitingurile, festivalurile, maratonul, noaptea muzeelor) trasează liniile pulsatile ce îl definesc, rotunjit și copt în toate detaliile lui. Nicio zi nu seamănă cu alta, arareori întâlnești aceiași oameni pe un drum pe care îl străbați zilnic, la aceeași oră. Viața cotidiană se desfășoară ca într-o filmare pusă pe repede-înainte, iar timpul se comprimă ca într-o busolă. A face portretul acestui oraș e ca și cum ai încerca să desenezi marea învolburată. Nu stă niciodată pe loc. Cei patru artiști invitați au, în discursurile lor, legături de diverse tipuri cu viața de aici sau cu orașul în sine. Expoziția are patru paliere ideatice: locul abandonat, lăsat în paragină, reconstrucția mitului cu mijloace contemporane și cu materiale reciclate, mecanismele religiei și psihicul credinciosului transformate în nave maritime și memoria actuală, empatia și conectarea făcute dintr-un loc ferit de atrocitățile războiului. Sunt teme actuale, intens discutate în societatea civilă și în presă, iar un artist nu poate rămâne imun, chiar dacă contribuția sa este una abstractă, marginală, nu se poate implica direct în politică și nu are funcție cu răspundere socială. Însă activismul propriu-zis sau simbolic este posibil prin artă, fără ca arta să capete culoare politică și să devină material de propagandă, ca în timpul regimurilor totalitare.

Nicolae COMĂNESCU este pictor și lider de opinie, membru activ al grupului Rostopasca la sfârșitul anilor ‘90. Artistul trăieşte şi lucrează la Bucureşti, mai precis în pitorescul cartier Berceni, pe care l-a şi imortalizat cu ironie în seria sa de lucrări Berceni Dust 2.0. În peisajele cu valoare documentară, atât din punct de vedere vizual, cât şi biologic, apar binecunoscutele clişee etichetate drept made in epoca postcomunistă, adică rămăşiţe de uzine şi furnale ce se desenează pe fundalul unor blocuri de 4-5 etaje, cu acoperişul plin de antene. Sau inevitabilele blocaje în trafic, figurate realist de către pictor: maşini bară la bară, mărci străine, asfalt cu probleme etc. Din imagini aproape că lipsesc oamenii, însă această absenţa este justificată prin spații în care ei trăiesc și vecinătăți - grădina, spatele blocului, ficusul din sufragerie, plantele de pe balcon etc. Artistul a fost şi rămâne profund marcat de praful înecăcios ce se aşterne peste toate. Drept urmare, a mers în urmărirea şi capturarea lui, transformându-l într-o materie preţioasă. Deşi apare în exces tot timpul, praful este de fapt foarte capricios şi a reuşit să declanşeze o adevărată campanie de urmărire. Introducerea materiilor organice - muștar, noroi, cenușă, praf de cărămidă, scrum în liantul acrilic și crearea unor substanțe inedite a început să-l preocupe din 2007.

Mihail COȘULEȚU lucrează în tehnici diverse, de la pictură și desen până la instalații și lucrări tridimesionale. Este director de creație la editura Humanitas, unde arta lui se transformă în coperte și ilustrații pentru cărți și CD-uri. Explorările istorice, alături de reinterpretările unor concepte filosofice ori politice, translate în obiecte artistice sunt provocările pe care și le impune cu ocazia fiecărui proiect. Toate lucrările sale au în spate un plan minuțios pregătit. Cele mai recente desene, Crucișătoarele credinței, sunt critici metaforizate aduse idolatriei contemporane, superstiției încorporate în politica de stat, celor ce își doresc edificii de cult grandioase în vremuri de restriște și criză și nevoii primitive de a suplini sărăcia spirituală prin bogăție materială. Sacrificiul și impostura sunt filtrate și portretizate în obiecte-mașinării de luptă, cruci-șătoare (sic!) distrugătoare din care curge sângele celor ce se împotrivesc, ca în miniaturile medievale ce ilustrează execuții și pedepse. Dimensiunea mare pe orizontală, citibilă din mers printr-un coridor strâmt, ca în catacombele paleocreștine, două culori - roșu și negru, precum și contabilizarea efectivelor de oameni implicați în aceste proiecte definesc cel mai recent proiect al artistului.

Aurora KIRALY este o artistă care a trecut prin mai multe etape de creație - fotografie, desen, de care s-a îndepărtat mai apoi și a migrat către zona curatoriatului și managementului cultural, ca să se reîntoarcă cu o experiență îmbogățătă și un ochi antrenat. Toate acestea au contribuit la definirea ei ca artistă în plină maturitate acum. Lucrează desen, colaj, instalații și reușește să dea o notă personală, să însuflețească tehnologia, să o facă umană. Factorul personal apare ca un arbitru în toate temele tratate, inclusiv cele sociale, iar echidistanța sa și politica punctului de vedere, nu a pretinselor omnisciențe și adevăruri intangibile, îi fac demersul echilibrat și atent construit, cu grație și prezență de spirit. Cele mai recente lucrări ale sale privesc realitățile cotidiene, ororile războiului din Orientul Mijlociu și cum ajung informațiile/imaginile la noi, într-un loc sigur momentan, ferit de dezastre comparabile.

Alexandru RĂDVAN este un artist ce a experimentat aproape toată gama de tehnici clasice, de la desen și gravură, până la pictură, sculptură sau scenografie. Discursul său este pe jumătate contemplativ și pe jumătate militant, folosește teme mitologice ca să ilustreze crize contemporane și metaforizează personaje din proximitate, conferindu-le o identitate simbolică. Lucrările sale de până acum sunt despre personaje epopeice, iconice pentru imaginarul greco-roman sau creștin – Constantin, Ulise, Christ ori Iuda. Istoriile lor sunt adaptate filtrului personal, uneori suprapune autoportrete, din apetitul clasic al creatorului de a se poziționa în centrul propriei opere. El are capacitatea să se reinventeze, schimbând, odată cu tema, și formele, culorile sau tehnicile. Prin reorganizarea aceluiași inventar, artistul creează cadrul unor noi începuturi cu ocazia fiecărei noi serii, foarte asemănătoare în structură cu operele literare sau cinematografice. Cea mai recentă lucrare, instalația Ultima grădină este o elegie a trecutului, un monolit care se opune trecerii timpului și schimbărilor sociale dictate de migrație și expansiune. Prins într-un timp propriu, bucolic, faunul construit de Rădvan ca o „bijuterie mare”, se lăfăie în grădina sa, despre

About project

In Invisible Cities, Italo Calvino saw in minute detail towns and cities from the Orient, be they real, invented or vanished, wittily drawn, in his own imagination, by Marco Polo and Kublai Khan. On the other hand, Bucharest, the great swarm situated at the imaginary border between East and West, sees us in every detail, in our approximately 40 sq. meters homes, where lives are drawn in vicinities and angles, or even superimposed in tower-buildings, old and new, fully covered by layers of history, destroyed and rebuilt by two wars, three earthquakes and many maleficent minds of tyrants and architects, all these having happened in the last hundred years. Today, Bucharest is a multicultural city, in which live, alongside the locals, people coming from all around the country, for school or work, and also numerous foreigners’ communities. It has the appearance of an eternal work-in-progress, given by the narrow streets and the eclectic buildings, in the center, surrounded by former Communist districts with tower blocks,which are now intertwined with brand new residential districts, of the same height as the Communist ones. Diversity, agglomeration and daily turmoil are three of the most visible traits of this city. You have the permanent feeling that something is happening at every step - a new shopping mall opened, a building was put down, people hurrying in cars, buses, trams, subway trains and on bikes, always in a rush, tired faces, bitter old people cursing today and tomorrow. The city has a life of its own, in which ordinary days, holidays and mass events (school starting, school ending, holidays, school admissions, rallies, festivals, the Marathon, The Night of the Museums) draw the pulsatile lines of its portrait, round and mature in its wholeness. One day does not resemble the other, you could rarely meet the same people on the same road, at the same hour. Everyday life is like a fast-forward reeling motion picture, and time condenses as in a compass. To portray this city is like portraying the churning of the sea. It is never still. The four invited artists connect, through their discourses, with life in this city or with the city itself. The show develops on four different thematic levels: the abandoned place, the reconstruction of the myth with contemporary means - new and recycled at the same time, the mechanisms of religion and the mind of the believer transformed into tankers and battleships, current memory, empathy and networking happening in a safe place. These are actual themes, intensely discussed by the civil society and the press, and artists cannot remain immune, even though their contribution is abstract and marginal and it is very hard for them to become directly involved in politics or to have a real social responsibility. However, real or symbolic activism is possible through art, without becoming political or used as propaganda material, like in the totalitarian regimes.

Nicolae COMĂNESCU is a painter and an opinion leader, an active member of Rostopasca Group at the end of the 90s. He lives and works in Bucharest, in the picturesque district of Berceni, ironically immortalized by the artist in his series of paintings Berceni Dust 2.0. In his cityscapes, with a visual and biological documentary role, the well-known post-Communist stereotypes - remains of power plants and furnaces against a background of blocks of flats 4 or 5 storeys high, with their roof covered in antennae. Or the inevitable traffic jams, realistically depicted by the painter: cars queueing, foreign models, cracked roads etc. People are almost missing from its works, but we can meet their environments: the garden, the backyard of the block, the living-room ficus or the plants on the balcony. The artist has been profoundly impressed by the choking dust settling everywhere and on everything. As a consequence, he has been following and capturing it, transforming it into a precious matter. Even though it is almost in abundance, dust is very fickle and he had to create a real tracking campaign. The mixture of organic or strange matters with acrylic medium became a preoccupation in 2007 and, since then, he tried mustard flour, dried mud, ashes or brick powder.

Mihail COȘULEȚU expressed himself in diverse media, from painting and drawing to installation and tridimensional works. He is a creative director at Humanitas Publishing House, where his art transforms into covers and illustrations of books and CDs. Historical explorations, along with reinterpretations of political and philosophical concepts, translated into artistic objects are the challenges the artists imposes himself on every project. All his works are developed following a detailed plan. His most recent drawings, Faith Tankers & Battleships, are a metaphoric critique of contemporary idolatry, of state politics’ incorporated superstition, of the desire for enormous churches in times of poverty and crisis and of the primary need to substitute spiritual scarcity with material wealth. Sacrifice and imposture are filtered and portrayed in objects-machineries of war, tankers and battleships sunk in the blood of the rebels, like in mediaeval miniatures depicting punishment and public executions. In the current exhibition, he presents a landscape drawing of considerable size, a walker’s view on a narrow corridor, resembling a Roman catacomb, reduced to black and red, including a mixed complement of men.

Aurora KIRALY is an artist who experienced different stages of creation – photography, drawing, which were abandoned for a while, because she developed a career in cultural management and curatorship, but she returned to her art with a deepened experience and a well-trained eye. All this contributed to her definition as a mature artist. She draws, makes collages, installations to whom she adds a personal note, giving a fresh breath, humanizing technology. The personal factor is a judge of all her themes, including social ones, and equanimity and the point of view principle, instead of pretended omniscience and untouchable truth, make her approach well-balanced and carefully constructed, with grace and wisdom. Her most recent works regard daily realities, the horrors of war in the Middle East and how information/images reach us, placed in a safe place for now, sheltered from comparable disasters.

Alexandru RĂDVAN is an artist who experienced almost all classical techniques, from drawing and engraving to painting, sculpture orscenography. His discourse is half-contemplative, half-engaged, using mythological themes to illustrate contemporary crises. He transforms common, known characters into metaphors, giving them a symbolic identity. His artworks so far treat iconic figures from the Greek-Roman or Christian history/mythology – Constantine, Ulysses, Christ or Judas. Their stories are adapted to his personal approach, sometimes he superposes selfportraits, in the classical manner of the creator who stands in the core of his work. He has the capacity of reinventing himself each time, changing, along with theme, shapes, colors or technique. By reorganizing the same inventory, the artist creates a framework for new beginnings with every new series of works, which are very similar in structure to literary or cinematographic works. His most recent work, The Last Garden, is an elegy of the past, a monolith opposing the passage of time and social changes dictated by migration and expansion. Caught in his own, bucolic time, the faun built by Rădvan like a “big jewel”, relaxes in his garden, whose fate is uncertain yet.