8
Arbor.art.room
Str. Transilvaniei nr 11

Spațiul expozițional al Asociației pentru cultură și arte Arbor

Woman Unchained. Irina Greciuhina la București

ARTE PLASTICE


Tip eveniment
DESCHIS si la NAG
Perioada Expozitie
10.09.2020 - 11.10.2020
Artist(i):
Curator(i):
Galerist(i):
Arbor.art.room vă invită să vizionați expoziția „Woman Unchained“. Irina Greciuhina la București Curator: Doinel Tronaru Coordonator proiect: Julia Vasilieva Arbor.art.room (Str. Transilvaniei 11, Sector 1, București) - programul expoziției va fi publicat săptămânal. Irina Greciuhina este o artistă basarabeană, născută în 1982 și stabilită în Chișinău. Este preocupată de „studiul arhetipurilor feminine“, de femeie ca „fenomen unic, divin și natural în egală măsură“. A expus, printre altele, la Veneția, unde a făcut furori, dar primul ei solo show în România are loc în lunile septembrie și octombrie, în spațiul expozițional Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11, sector 1, București). Două lucruri sunt importante și inedite la această expoziție, în premieră în București. În primul rând, tentativa de integrare în spațiul cultural românesc a artiștilor din Republica Moldova, ceea ce este și principalul obiectiv al asociației conduse de Victoria Nagy Vajda. Limba maternă, în 2020, nu mai este o piedică (Irina este rusofonă; era, de altfel, cazul și al lui Mark Verlan, adus, alături de Ghenadie Popescu, anul trecut la București de către asociația Arbor), mai ales pentru cineva care activează în câmpul artelor vizuale. Precum avangardiștii interbelici de origine evreiască (cel mai glorios moment al culturii „românești“, chiar dacă nu ne place-ntotdeauna s-o spunem), acești artiști, printre care și Irina Greciuhina, contribuie la conturarea unui spațiu cultural pe care, în mod convențional, ne-am obișnuit să-l numim „românesc“. Atâta tot. Temele și mijloacele de expresie sunt comun umane, chiar de calibru universal, aș spune. „Încerc dinadins să distrug stereotipurile despre pictorii noștri, arătând că arta din Moldova nu e neapărat cu motive naționale, imaginea satului moldovenesc, ornamentul tradițional sau nostalgia pentru timpurile sovietice. Lucrările mele reprezintă în primul rând reflecția mea și a viziunii mele asupra întregii lumi“, spune în mod desăvârșit Irina Greciuhina. În al doilea rând, ceea ce-l frapează pe privitorul portofoliului Irinei Greciuhina este predilecția pentru figurile feminine (pentru situațiile și motivele feminine, mai exact), surprinse în cele mai variate și pline de imaginație ipostaze. Desigur că demersul tinerei artiste se integrează în paradigma mai largă a feminismului secolului XXI (a cuceririi de către „al doilea sex“ a întregii puteri, politice și culturale), doar că Greciuhina refuză orice încadrări „de grup“ sau „proptele“ ideologice (nenecesare, în mod esențial, artei sale). „Femeile se află în centrul compozițiilor mele și la conducerea lumii mele. Însă eu nu-mi doresc ca lucrările mele să fie văzute doar prin prisma feminismului, ele nu se regăsesc în anumite încadrări și șabloane“, declară artista. Cu alte cuvinte, „de la musique (l’art) avant toute chose“, cum suna „arta poetică“ a lui Verlaine. „Woman in chains“, cântau în anii ’80 (atât de îndepărtați acum, din punct de vedere politic și ideologic în primul rând) Tears for Fears. „Woman Unchained“, se intitulează acum solo show-ul de la București al Irinei Greciuhina. Asta pentru că între timp am trecut prin „Django Unchained“ al lui Tarantino – prin care regizorul american nu făcea decât să actualizeze dictonul shelleyan („Prometheus Unbound“); este vorba despre „victoria (emanciparea) sclavului“, despre „întoarcerea (freudiană a) refulatului“, or se știe că „woman is the nigger of the world“, cum genial o spusese Lennon. Așadar, „unchained“ implică „chained“, și știm foarte bine că realitatea așa a fost (și, din păcate, predominant încă este). Numai că lucrările Irinei Greciuhina nu aleg abordarea sangvinară („SCUM Manifesto“, manifestul șaizecist al tăierii penisurilor, al Valeriei Solanas) a „refulatului/refulatei“, nu sunt un demers de tip The Bride din „Kill Bill“ – ca să vorbim și de-un alt Tarantino clasic. „Dezlănțuirea“ Irinei Greciuhina este de fapt o explozie a vitalității și feminității, o celebrare a bucuriei de a trăi. Este un imn adus frumuseții (irepetabile) a vieții, similar celui din finalul filmului „Les nuits fauves“ (1992) al francezului Cyril Collard, piesă esențială în prezent a canonului LGBTQ+. Or, tangența artistei cu temele LGBTQ+ va fi evidentă pentru oricine va privi expoziția. Datorită normelor de siguranță impuse de autorități este necesară purtarea măștii în spațiul expozițional al galeriei, precum și respectarea normelor de distanțare, iar galeria va pune la dispoziția vizitatorilor soluții de dezinfectare (Regulile stabilite de autorități se regăsesc în ordinul de ministru 2855 din 15.05.2020). Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm!