Cele două expoziții investighează tensiunea dintre suprafață și esență, dintre ceea ce se expune privirii și ceea ce rămâne ascuns. Skinshape propune un parcurs senzorial ce interoghează pielea ca limită, mască și spațiu de proiecție, în timp ce Alienare dezvăluie mecanismele prin care devenim personaje sociale, pierzând contactul cu identitatea intimă. Împreună, ele conturează un teritoriu al fragilității și al metamorfozei de sine, unde percepția, controlul și vulnerabilitatea se întretaie, punând sub semnul întrebării granițele dintre interior și exterior, autenticitate și aparență. Instalația Skinshape este concepută ca un labirint audio-vizual ce testează capacitatea de concentrare a publicului. Sunetele suprapuse în tandem cu selecția de imagini suprastimulează percepția și pot fi distinse individual doar atunci când captează integral atenția. Este un exercițiu de disociere de exterior și de reconectare cu interiorul într-un spațiu al multisenzoriațității, dar și o interogarea a nivelului de control pe care îl avem asupra propriului înveliș. Pielea, deși elastică, se crapă ușor: ea nu e doar un înveliș, ci o hartă a identității, graniță între sine și lume. Supusă privirii, devine suprafața pe care se proiectează norme și dorințe. Protecție și nesiguranță, mască și expresie, limită și deschidere, pielea ne poate constrânge sau elibera – iar expunerea ei ridică întrebări despre ce e permis, scandalos, frumos sau ascuns. Expoziția Alienare surprinde contradicția dintre personajul vizibil și omul ascuns în spatele lui. În societate, fiecare dintre noi devine un personaj construit, o proiecție adaptată a ceea ce credem că trebuie să fim. Purtați de nevoia de a fi acceptați, ne modelăm măști și ne jucăm rolurile, ca pe o scenă fără sfârșit. Dar dincolo de această construcție socială rămâne adevărul fragil al identității noastre, un adevăr care rareori ajunge la lumină. Această distanță dintre rol și esență naște o formă de alienare, sentimentul că devenim străini față de noi înșine.