Arhiva nu este depozit, ci spațiu viu de negociere între ceea ce a fost fixat și ceea ce poate deveni. Când Francisc deschide arhiva seriei Metaficțiuni, gestul depășește simpla expunere - el reactivează tensiunile înghețate în lucrări. În picturile din Metaficțiuni, figura umană în mișcare era prinsă între structurile geometrice artificiale, explorând separarea dintre spontaneitatea organică și rigiditatea construită. Lucrările căutau să capteze acea fracțiune de secundă în care omul navighează prin labirintul urban geometric, prins între naturalețea gestului său și artificialitatea spațiului care îl înconjoară. Fragmentarea acestor lucrări și transformarea lor în material pentru colaj colectiv nu este abandon, ci eliberare. În colajul colectiv din arhiva deschisă, aceste tensiuni se eliberează - publicul devine însuși mișcarea umană spontană care intervine asupra fragmentelor geometrice fixe. Arhiva deschisă transformă privitorul din martor al tensiunii în participant la rezolvarea ei. Fiecare intervenție adaugă un strat de umanitate directă, nefiltrată de structurile rigide ale compoziției pictate. Ce era odinioară metaficțiune devine realitate colaborativă.