Ce se poate întâmpla atunci când ansamblul, care se proiecta confortabil, definit ca realitate, este suspendat? Sau pus la îndoială într-un mod repetitiv, uneori chiar cu note de agresivitate. Extensii de tip post realitate/ post-adevăr, neo realitate, pseudo realitate sunt din ce în ce mai prezente, în contextul unor noi “realități” construite de sisteme tehnologice/ informatice, dar nu neapărat pentru a înlocui realitatea ci a o pune între paranteze (a o suspenda). Realitatea suspendată crează clone ale acesteia, sau produce în timp forme contradictorii, dezintegrate de noțiunea de bază? Cum reacționăm în contextul unei realități suspendate, dar fără un înlocuitor clar definit, argumentat și contextualizat? Ne alegem zilnic diferite realități care ne sunt confortabile, asemeni unei selecții din meniuri interschimbabile? Ne retragem/ascundem în proiecții personalizate idealizate? Simulăm utopii alambicate în care să ne pierdem? Artiștii au avut tot timpul viziuni neașteptate în cele mai complexe situații. So…Pending instructions.